Voronin a numit data alegerilor anticipate la 29 iulie |
Ştiri -
Revista Presei
|
Marţi, 16 Iunie 2009 12:08 |
Parlamentul Republicii Moldova a fost dizolvat. Miercuri, la 29 iulie 2009, vor avea loc alegerile anticipate în Parlamentul Republicii Moldova.
Înainte de dizolvare, parlamentul a operat modificări în Codul Electoral. Astfel, pentru a trece în parlament, concurenţii electorali vor trebui să întrunească pragul de cel puţin 5% din sufragiile alegătorilor (şi nu 6% ca până acum).
|
Citeşte mai mult...
|
"Alegerile anticipate reprezintă revenirea la normal" |
Ştiri -
Recomandări
|
Vineri, 05 Iunie 2009 09:34 |
Interviu cu Vlad Spânu, preşedinte al Fundaţiei Moldova (Washington)
Parlamentul de la Chişinău nu a reuşit nici miercuri să aleagă un şef al statului. Comuniștilor le-a lipsit şi de această dată un singur vot pentru a-și putea promova candidatul în această funcţie. Potrivit Constituției, urmează alegeri anticipate, care, potrivit vice-speaker-ului Vladimir Ţurcan, vor fi convocate în termen de maxim 45 de zile de la data la care preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, va semna decretul de dizolvare a Parlamentului.
Reprezentantii opozitiei au declarat ca au oferit în acest fel o lectie de demnitate civică, in timp ce liderii comuniști i-au acuzat că declanşînd alegerile anticipate, imaginea si interesele Republicii Moldova vor avea de suferit.
|
Citeşte mai mult...
|
Alegeri anticipate la Chişinău |
Ştiri -
Revista Presei
|
Miercuri, 03 Iunie 2009 06:23 |
Pe data de 3 iunie în Parlamentul din Chişinău a eşuat pentru a doua oară consecutiv alegerea Preşedintelui Republicii Moldova. Opoziţia nu a participat la vot, astfel că Zinaida Greceanîi nu a beneficiat de cel de-al 61-lea vot, mai zis şi "votul de aur", necesar pentru a deveni şef de stat. În consecinţă, peste câteva luni urmează să fie organizate alegeri anticipate.
|
Citeşte mai mult...
|
Parlamentul nu a reuşit să aleagă preşedintele Republicii Moldova |
Ştiri -
Revista Presei
|
Miercuri, 20 Mai 2009 09:40 |
Astăzi, 20 mai 2009, în parlament au avut loc alegerile preşedintelui Republicii Moldova. Opoziţia nu a participat la vot. Zinaida Greceanîi a întrunit 60 de voturi din 61 necesare.
La 28 mai vor avea loc alegeri repetate pentru funcţia de şef al statului, iar PCRM o va înainta din nou pe Zinaida Greceanîi pentru acest post.
Dacă preşedintele nu va fi ales nici în turul doi, organul legislativ va fi dizolvat, urmând noi alegeri parlamentare. |
"Hora din Moldova", locul 14 la Eurovision 2009 |
Ştiri -
Revista Presei
|
Vineri, 15 Mai 2009 14:57 |
În finala Eurovision 2009, care s-a desfăşurat la Moscova în ziua de 16 mai 2009, piesa "Hora din Moldova" interpretată de Nelly Ciobanu a ocupat locul 14.
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>
|
Pagina 8 din 12 |