Ambasadorul Igor Munteanu a prezentat scrisorile de acreditare Presedintelui Statelor Unite ale Americii Imprimare
Miercuri, 29 Septembrie 2010 16:39

MunteanuObamaJoi, 16 septembrie 2010, Ambasadorul Extraordinar si Plenipotenţiar al Republicii Moldova în SUA, Igor Munteanu a înmânat scrisorile de acreditare Preşedintelui SUA, Barack H. Obama.

În cadrul dialogului cu această ocazie, Ambasadorul i-a transmis şefului statului american un mesaj de salut din partea Preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu. Ambasadorul a dat o înalta apreciere ajutorului politic, financiar-economic şi tehnic acordat Moldovei de către Statele Unite în eforturile de aprofundare a reformelor democratice, Integrare Europeană şi în procesul de reîntregire teritorială a Republicii Moldova.

La rândul său, Preşedintele B.Obama a calificat relaţiile dintre SUA şi Republica Moldova drept dinamice şi pozitive. Şeful Casei Albe a menţionat că semnarea de către Prim-ministrul RM, Vladimir Filat şi Secretarul de Stat, Hillary Clinton a acordului de finanţare deplină Compact, reprezintă un angajament solid al ambelor state de a aprofunda relaţiile de parteneriat în viitor.

Administraţia de la Casa Albă este dispusă să susţină şi plenar ţara noastră în aspiraţiile sale de integrarea europeană. Preşedintele B.Obama consideră că una dintre cheile succesului pentru dezvoltarea durabilă a democraţiei în ţara noastră constă în soluţionarea paşnică a conflictului transnistrean. În acest context, a fost evocată determinarea SUA de a continua să participe la procesul de negocieri în formatul 5+2 pentru a contribui la soluţionarea durabilă a problemei transnistrene, reieşind din principiile respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

La finele acestei întâlniri, Ambasadorul Igor Munteanu s-a manifestat onorat de misiunea ce-i revine de a reprezenta Republica Moldova în SUA şi a asigurat interlocutorul că va depune toate eforturile pentru a avansa şi a consolida relaţiile dintre cele două ţări.

Sursa: http://www.sua.mfa.md/