A apărut în numeroase spectacole de tetru, în filme, scrie poezii, proză, dansează, iar în timpul ce-i mai rămâne cochetează cu marionetele, insuflându-le şi copiilor dragostea pentru artă şi frumos. A ştiut de mică, copilă fiind pe uliţele satului Zaim, că va deveni actriţă. În pofida numeroaselor talente cu care a fost înzestrată, nu a contenit niciodată să muncească şi să persevereze. Românii de dincolo de Prut au îndrăgit-o datorită filmelor în care apărut, dar şi emisiunii-concurs “Dansez pentru tine”, în care frumoasa zaimeancă a luptat pentru a obţine o proteză pentru tatăl său. Acum Aliona Munteanu se află peste ocean, în Canada, unde, zice ea, se simte excelent ca artist, deşi dorul de casă îi dă mari bătăi de cap.

Copilăria la Zaim, în satul care a dat culturii românești atâtea personalități. Cum a fost ea?

Aliona Munteanu: Eu am avut o copilărie foarte interesantă și frumoasă, dar în același timp și foarte educativă. De mică am crescut printre cărți, mama mea - Nina Munteanu- e bibliotecară, printre poezii și teatru pe care l-am îndrăgit de la Ion Găină, am spus
„Somnoroase păsărele” la 4 ani în braţele lui Grigore Grigoriu, am început să dansez de la gradiniţă datorită Nataliei Morari, mai târziu Tatianei Zosivna. Prima mea coregrafie proprie a fost le 6 ani, mi-a plăcut mereu să scriu datorită, la fel, mamei şi primei mele învăţătoare Tatiana Vladimir. Limba română am îndrăgit-o de la Vera Foca şi într-adevăr am crescut printre personalităţile cele mai de seamă de la noi din Zaim. În clasa a II-a am scris o compunere „Ce vreau să devin” şi de atunci ştiam ce îmi doresc în viaţă, am răspuns - actriţă. M-am mândrit mereu cu muzeul de la noi din sat, iar aceste nume: Alexei Mateevici, Petru Cărare, Ion Găină şi alte personalităţi mi-au rămas mereu în suflet.
Scrii, dansezi, faci teatru, film. Cum le reușești pe toate?
A.M.: Le reuşesc pentru că toate se completează una pe alta. Dansez, după cum povesteam de când m-a născut mama, scriu pentru că-mi place limba în care am crescut, teatru şi film pentru că asta mi-am dorit mereu şi am terminat o facultate de profil la Bucuresti la Universitatea „Ion Luca Caragiale”.

La București ai avut mai mult decât ar visa un tânăr artist: roluri importante în teatru, filme, apariții la televiziune, totuși ai ales să pleci peste ocean. De ce?
A.M: Într-adevar am păşit cu dreptul în Bucureşti şi am avut o carieră frumoasă. Nu am vrut neapărat să plec, am plecat în vizită unde m-am îndrăgostit şi am rămas. Atât ai mei, cât şi eu credeam că mă voi întoarce, dar te pui cu dragostea?...Nu mi-a fost uşor să mă despart de tot, recunosc. La început în New York şi Toronto am învăţat engleza, după aceea mi-am pus la punct franceza în Montreal şi uşor am început să mă afirm şi în aceste locuri şi chiar am ajuns să am proiecte mari şi de succes. A fost o provocare mare, dar peste care am trecut cu brio.

Frica de a începe totul de la zero nu te-a încercat atunci când ai luat decizia de a schimba Bucureștiul pe Montreal?
A.M: Mie nu mi-a fost niciodată frica de nimic. Mereu am luat-o ca o provocare, ca un prag peste care trebuie să trec, şi am reuşit. Chiar îmi doream să învaţ mai multe, să răzbat mai departe şi să muncesc mai mult, astfel roadele sunt mult mai apreciate dupa aceea. Acum pot să spun că sunt foarte fericită, dar la început a fost foarte greu. Dar cu muncă şi răbdare multă trecem peste toate!

Cum te-a primit Montrealul și cum se simte artistul Aliona Munteanu acolo?
A.M: Sunt împlinită la Montreal. Îmi fac meseria: teatru (Qui est ce Ionesco), fac filme (Pick me up, My mother was an airplane, My Son, etc), cânt (la evenimente importante românesti şi festivale precum: Eurofest, Ziua limbii, evenimentele ORCA, CMQ - Comunitatea Moldovenilor din Quebec, etc), fac teatru pentru copii şi lucrez ca profesoară de teatru, sport şi dans la şcoala primară Jacques Rousseau. În Montreal mă simt cel mai bine de pâna acum, doar că ai mei sunt prea departe...Mi-e tare dor de părinţi...

La scurt timp după venirea în Canada ai apărut și pe ecranele de acolo. Povestește-ne despre aceasta
A.M: În Toronto am fost 10 luni prezentatoare la OMNI 1 la emisiunea Noi Românii, unde am avut o experienţă foarte frumoasă şi m-am făcut cunoscută comunităţii din Ontario. Am fost de 2 ori şi în Festivalul de Film Românesc în Toronto, Montreal şi Quebec, şi în scurt timp lumea mă stia, aşa că mi-a fost uşor să intru pe piaţa artistică de aici, mai ales că mulţi mă recunoscuseră de la Dansez pentru tine (emisiune PRO TV 2006) şi din filmul Schimb Valutar, film cu care am fost nominalizată la cea mai bună actriţă în 2009 la Premiile GOPO din Bucureşti. Apoi am fost într-un alt festival de film, de data aceasta american cu 3 filme: Pick me up, My mother was an airplane si My Son.

Ce alte activități îți ocupă timpul la moment?
A.M: Ador copiii! De aceea din când în când am şi spectacole de marionete. Până acum am avut trei spectacole: în 2010 - Les Marionnettes, în 2011 - Micuţa Irina şi prietenii săi, iar în 2012- Capra cu trei iezi, spectacol cu care am fost şi la Place des Arts, care este punctul cel mai înalt pe care-l puteam ajunge la nivel de teatru. Aşa că sunt foarte mulţumită şi-i mulţumesc lui Dumnezeu că mă susţine şi mă ajută în toate.

Cum e comunitatea românească din Canada?
A.M: Foarte unită, pentru că suntem departe de casă şi ne ajutăm între noi. Am foarte mulţi prieteni în comunitate. Ne distrăm şi petrecem ca acasă cu placinte, vin şi sarmale.

Când ai fost ultima oară acasă și cum te împaci cu dorul?
A.M: Ultima oară am fost acasă de Hram, în 2010, şi tare-mi este dor de casă, de sat, de părinţi şi de fratele meu Sergiu. Cu dorul nu stau bine, pentru că atunci când mă apucă vărs şiroaie de lacrimi, plâng ca un copil... Dar asta e. Mă iau cu lucrul, cu activităţile, o văd pe mama pe skype şi-mi mai potolesc dorul. Am plecat din 1999 de acasă, la studii prin lume, se fac deja 13 ani şi eu tot cu gândul stau la Moldovioara noastră. Nu-mi voi uita niciodată rădăcinile şi-mi va fi mereu dor de casă.

de Oxana Greadcenco

Sursa: http://diaspora.moldova.org/