|
De Stela Popa
R. Moldova, stat apărut pe harta lumii cu puţină vreme în urmă, s-a remarcat mai degrabă prin exodul cetăţenilor săi de la 1990 încoace. Această masă de cetăţeni, cea mai importantă din Europa, din punct de vedere proporţional, este definită acum ca o „diasporă". Cine sunt ei, câţi sunt, de ce au plecat, ce au lăsat în urma lor şi cu ce au îmbogăţit patrimoniul valorilor autohtone? Acestea sunt întrebările care pot clarifica daca există realmente o diasporă moldovenească şi cu ce se deosebeşte ea de celelalte similare.
Un proverb rus, inspirat de o veche zicală latină, spune că „Patria mea este acolo unde îmi este bine". Nouă, celor din spaţiul spiritual românesc, popor autohton, născut şi crescut pe aceste meleaguri, sintagma dată pare să ne fie mai puţin caracteristică. Totuşi, istoria nu ne-a fost favorabilă întotdeauna. Sau, mai bine zis, a fost mai degrabă defavorabilă cu acest neam. De-a lungul vremurilor, mulţi români basarabeni au fost nevoiţi să intre în diasporă, fie cu voie, fără voie sau de nevoie, din cauze dintre cele mai diverse, politice şi geopolitice, economice şi sociale, spirituale sau religioase.
Este greu de vorbit despre o „diaspora moldoveneasca", pentru ca nu ştim ce înseamnă, când a început ea, din cine e compusă şi, mai ales, care este legătura ei cu "diaspora româneasca".
|