Acasă Recomandări COMUNICAT DE PRESĂ privind organizarea conferinței on-line ,,Alegeri în Diasporă” pe 13 iunie 2021
FR RO

Newsletter CMQ

* obligatoriu
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
COMUNICAT DE PRESĂ privind organizarea conferinței on-line ,,Alegeri în Diasporă” pe 13 iunie 2021
Luni, 14 Iunie 2021 23:12

Pe data de 13 iunie Gazeta Basarabiei, publicație realizată cu și pentru diaspora Republicii Moldova, a organizat conferința on-line „Alegeri în diasporă”. Evenimentul a fost gândit pentru a mobiliza electoratul din diasporă să participe cât mai masiv la scrutinul din 11 iulie 2021.

Evenimentul a fost organizat în format on-line și a fost moderat de către Ala Mîndîcanu, PhD, jurnalist, liderul consiliului Național al Diasporei din Canada.

Agenda conferinței:

  • Organizarea Alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 în diasporă;
  • Rolul instituțiilor abilitate (CEC, MAEIE, BRD), în procesul de organizare a alegerilor;
  • Aspecte practice și dificultăți privind votul în diasporă;
  • Participarea candidaților din Diasporă la alegerile din 11 iulie 2021.

La conferrință au participat reprezentanți ai diasporei din Canada, Franța, Irlanda, Italia, și Ucraina, precum și persoane din Republica Moldova, interesate de subiect. Invitatul special al conferinței, dl, Eugen Revenco, Secretar General al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, a subliniat în alocuțiunea sa disponibilitatea corpului diplomatic pentru desfășurarea bine organizată a alegerilor parlamentare anticipate, astfel încât să fie evitate situații în care alegătorul din diaspora nu-și poate exercita dreptul la vot. Dl Revenco a răspuns la întrebările participanților la conferință.

Olga Coptu a pregătit pentru participanții la conferință o prezentare succintă despre evoluția impresionantă a implicării alegătorului din diasporă la alegerile parlamentare și prezidențiale din Republica Moldova. Cifrele arată că din 2009 încoace numărul votanților în diasporă este în constantă creștere. Dacă până în 2016 diaspora a avut o pondere mai mică de 5% din numărul de alegători care au participat la scrutin, atunci în turul II la prezindențialele din 2020 Diaspora a avut o prezență de15,9% din participanții la scrutin.

Ala Mîndîcanu, a vorbit despre necesitatea stabilirii unei platforme de comunicare pe orizontală a Diasporei cu statul și cu partidele politice. Conform opiniei sale, Diaspora trebuie să aibă o vizibilitate mai mare și să joace un rol important în viața economică, socială și politică a Republica Moldova. În opinia moderatorului, Diaspora este suficient de matură pentru a influența agenda partidelor și a instituțiilor statale în scopul utilizării eficiente a capitalului intelectual și financiar al Diasporei pentru progresul Republicii Moldova.

Participanții la conferință au subliniat saltul cantitativ, dar și calitativ al votului în diasporă, care votează tot mai organizat, în ciuda unor dificultăți organizaționale: lipsa secțiilor de vot în localitățile cu un număr mare de alegători, insuficiența buletinelor de vot, rândurile mari și timpul exagerat pentru votare etc.

Participanții la conferință au subliniat necesitatea mobilizării voluntarilor în ziua scrutinului pentru a orienta alegătorii spre secțiile de vot mai apropiate în cazuri speciale. Candidatul la alegerile din 11 iulie 2021, Iulian Gramațki, a propus instituirea certificatului de alegător.

Sursa: https://gazetabasarabiei.com

 
Marţi, 16 Aprilie 2024
Banner

Servicii consulare la Montreal

Programul serviciilor consulare oferite de Ambasada Republicii Moldova în Canada la Montréal.

Program: 20 octombrie 2023, 17 noiembrie 2023, 16 februarie 2024, 19 aprilie 2024, 21 iunie 2024.

Adresa: 6767 Côte-des-Neiges, H3S 2T6, salile 601-1 si 601-2.

Tel: (613) 695-6168, între 15h si 17h.

Mențiune: La Montreal se perfectează NUMAI acte notariale specificate aici.

Celelalte servicii pot fi oferite doar la ambasada Republicii Moldova din Ottawa. Vedeți aici.

Solicitanții care doresc să beneficieze de servicii consulare, sunt rugați să facă o programare prealabilă pe pagina https://moldovaincanada.setmore.com/.

Despre data serviciilor pentru restul anului 2024 vom scrie mai târziu. Urmăriți http://www.moldovaquebec.ca și https://www.facebook.com/MoldovainCanada

Telefoane pentru informații suplimentare: 613-695-6168, 438-937-3608.

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner